© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
CÂTE CEVA – Benone Burtescu[2014-02-14]Ce vremuri! Ce întâmplări! Ce oameni!Mircea Dragomir, pe care cei mai mulţi îl cunoaştem, cel care a făcut închisoare pentru că a refuzat să lucreze în Sabat şi să pună mâna pe armă de război, în timpul dictaturii comuniste din România, a adus la lumina limbii noastre în anul 2013 cartea “Scrisori incredibile despre Jan Hus”, în original de Fra Poggius. Ea a apăurt la editura “Alege Viaţa Publishing”, Bucureşti, în traducerea Liliana Radu. Este una din cărţile care nu au nevoie de nici o recomandare. Se recomandă prin sine însăşi. Un moment din ea face obiectul acestui modest “câte ceva”, moment din viaţa martirului, negăsit descris în altă carte. Momentul de la Constance şi urmările lui. “Doi dintre însoţitorii lui Hus au plecat spre Boemia să-l înştiinţeze pe regele Wenceslaus de necazul care i s-a întâmplat compatriotului lor la Constance”. Din lipsă de spaţiu, amintim doar “pantofii îi putreziseră în închisoare, iar pelerina şi cămaşa i se topiseră”. Mulţi din audienţă au trecut într-un fel sau altul de partea reformatorului. Reproducem aici, din cartea amintită, un pasaj de neuitat. După audienţă, dezbaterea între reprezentanţii papali şi Hus, s-a petrecut următoarea scenă (pg. 38-42) “Bătrânul şambelan Erlo l-a urmat întristat… -Prietene, i-a spus Erlo lui Hus, când erau singuri, vezi, sunt bătrân şi zilele îmi sunt numărate, deja am optzeci şi unu de ani. Aşa că ascultă-mă şi păstrează în inimă ce am să-ţi spun în această singură oră. La fel cum ţi-am vorbit cu convingere înainte, tot aşa îţi zic acum că duşmanii ţi-au jurat moartea, fie prin otrăvire, fie prin foc dacă vei fi găsit vinovat. În cel mai bun caz ai putea fi eliberat de împărat care trebuie să sosească mâine aici. Din acest motiv, doresc să-ţi arăt muntele de unde ar putea să-ţi vină ajutorul. În noaptea aceasta, când ceasul va bătea ora unu, să fii treaz şi să te pregăteşti de evadare. Sub patul tău vei găsi hainele unui soldat austriac, îmbracă-le şi pune-ţi pe umăr traista de piele în care este o scrisoare, ca şi cum Viena este destinaţia acesteia. Pe şoseaua străjuită de copaci de lângă zidul cetăţii, către care eu te voi conduce în siguranţă, vei găsi un catâr iute, ce aparţine episcopului Wollra de Praga, susţinător al tău. Cu catârul acesta vei merge la trap cu Emizka, nobilul moravian pe care îl cunoşti, un luptător curajos. El cară aur în cantităţi considerabile. Te vei simţi în siguranţă cu el până veţi ajunge la regele tău, care le-a scris părinţilor bisericeşti. Fii atent şi fără teamă! – Ce se va întâmpla cu tine, bătrâne Erlo, dacă vei fi acuzat că m-ai ajutat să scap? a întrebat Hus prudent. – Lasă-mă pe mine să-mi port de grijă. Ar fi bine dacă ar compensa şi m-ar ucide pe mine în locul tău, oricum nu mai folosesc nimănui şi sunt aproape o povară pentru mine însumi, iar de-acuma, în orice caz, trebuie să mă gândesc să plătesc un gropar, cât de curând. Dar tu nici nu ai împlinit sau, abia dacă ai patruzeci de ani şi încă poţi să slujeşti omenirii pentru scopuri înalte. Acum mergi şi culcă-te, ca să prinzi putere pentru această acţiune. Astfel, şambelanul Erlo i-a spus lui Hus cum trebuie să acţioneze, după cum îi spusesem şi eu, în secret, sub jurământ cu făgăduinţa discreţiei, ceea ce aştept şi de la tine, dragă Nikolai. Mai departe iată ce s-a întâmplat: la ora stabilită din noapte, Erlo a intrat în celula prizonierului şi l-a încurajat să evadeze, pentru că totul fusese pregătit aşa cum stabiliseră. Dar Hus a ripostat: -”Departe de mine să pun în pericol, prin plecarea mea, perii tăi albi, cinstite Erlo! Iată, voi merge pe cărarea pe care mi-a arătat-o mâna lui Dumnezeu. Voi socoti ca pe un mare păcat dacă plec asemenea unui hoţ, în noapte, oferind duşmanilor mei triumful cu preţul dezonoarei mele. Nu, nu pot îngădui să mi se întâmple asta! Ce-mi pot face oamenii, dacă mă protejează braţul lui Dumnezeu? Şi dacă nu mă protejează, răzbunarea duşmanilor mă va căuta, chiar dacă aş zbura până în cel mai îndepărtat colţ al oceanului. Prin hirotonisire am fost legat de un jurământ solemn – să vorbesc adevărul fără să mă preocupe persoana mea. Nimeni nu mă va împiedica să îndeplinesc această datorie, nici nu voi fugi în mod laş, devenind un trădător al concepţiilor pe care le susţin. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! La ce este bun un soldat, dacă fuge atunci când adversarul se aproprie? Şi ce răsplată merită străjerul, dacă doarme împreună cu ceilalţi? – Oh, oh! trezeşte-te! Evadează! Fugi, cât mai ai timp, cât uşa mai este deschisă şi prietenii te aşteaptă! Fuga ta nu poate fi numită laşitate doar pentru că judecătorii au păcătuit împotriva ta prin folosirea puterii, în mod dezonorant, negându-ţi dreptatea şi încălcând dreptul la apărare! Vino, vino! Fugi, evadează, înainte să cânte cocoşul! – l-a îndemnat bătrânul şambelan. – Nu mă pot supune îndemnului tău, zelului şi rugăminţii tale faţă de mine. După cum piatra din capul unghiului nu a fost aşezată în colţul casei să slujească de ornament, ci să dea stabilitate, tot aşa şi eu renunţ, în mod hotărât, să accept o asemenea propunere. Nu e nimic care să iubească Domnul la poporul Său mai mult decât ca ei să îşi ajute fraţii. – Eşti un om mort, nu mai ai prea mult timp! Ridică-te, ridică-te! Sus, sus! Încordează-ţi puterile şi urmează-mă! Mai avem doar câteva momente. Totul va rămâne în urmă şi nimeni nu va mai descâlci plasa ţesută pentru tine. Vino, vino! De ce eziţi? Nu auzi că străjerul anunţă ceasul două şi jumătate? Nu vezi că torţa aproape s-a stins? Vino, te implor cu lacrimi fierbinţi, de dragul lui Isus Hristos! Să fugim împreună din teminţa în care te-au aruncat cei răi! plângea şi implora bătrânul, agăţându-se de Hus şi încercând pe cât putea să-l târâie afară. Acceptând în cele din urmă, Hus a mers cu eliberatorul său până s-a îndepărtat destul de mult de închisoare, apoi s-a oprit. A privit pentru o vreme cerul, întrebând: ‘Atotştiutorule, nu este un păcat împotriva Duhului Sfânt să părăsesc cărarea pe care Tu m-ai călăuzit’? Simţind că trebuie să se întoarcă, i-a întins mâna lui Erlo, spunându-i printre suspine: ‘Părinte devotat, nu pot fugi! Lasă-mă să-ţi mulţumesc din suflet pentru lucrarea plină de dragoste şi roagă-te pentru mine, chiar dacă merg spre moarte. Transmite prietenilor mei mulţumiri sincere pentru propunerea lor şi roagă-i să nu mă condamne pentru nesupunere. Mă voi încrede în Dumnezeu şi îmi voi aştepta ceasul!’ Apoi Hus s-a întors, încrezător din libertate în teminţa îngustă’. Şambelanul şi-a anunţat prietenul care-l aştepta, de eşecul său. Crezând că fusese minţit sau trădat, furios pe bătrân, acesta l-a înjunghiat cu pumnalul, doborându-l“. Nu după mult timp, Hus a fost ars pe rug. Ce vremuri! Ce întâmplări! Ce oameni! Mi-am revenit cu greu din lectură. Am intrat pe canalul de televiziune profetic “Întreita solie îngerească”. Un prieten al nostru comun de “câte ceva”, îşi prezenta acum, la şapte sute de ani distanţă de Hus, predica zilei. Subiectul era cu succesul său la auditoriu, întâmplat nu de mult, pe cuvântul “love”. Unul dintre ascultători, un bărbat – soţ, la vârsta a treia, a descoperit abia cu acea ocazie cuvântul “love” de care zice el că nu mai auzise sau auzise doar în forma lui scripturistică legat de Dumnezeu şi de aproapele. Acum, avea asupra lui o “nouă viziune” a termenului. Evanghelistul a făcut un scenariu pe această temă, un film de scurt metraj de felul “muzical”, adică dialogul între soţ şi soţie era cântat ca la operă sau operetă, desigur nu atât de profesional. Soţul se ducea după soţie prin casă, oriunde s-ar fi aflat, la bucătărie, la rufe, la gunoi şi o întreba cântând dacă îl “love”, iar soţia speriată, neştiind ce s-a întâmplat cu soţul ei, desigur ceva greşit, se ascundea de el pe unde putea. Este clar că soţul abia la această vârstă, şi în urma celebrei evanghelizări a început să simtă ce este “love” şi că nu ţinea de faptul că soţia pregătise totul ca la Biblie pentru Sabat, ci de adierea azurică sau preapământeană ce-i mângâia simţirile. Credincioşia ei faţă de el, sacrificiile ei pentru familie, copii şi împlinirea voiei Domnului, erau considerate de el altceva şi nu “love-ul” pe care-l descoperise. Mi-am amintit de Maria din satul meu, care de la vârsta de 24 de ani când soţul ei Ion a plecat pe front, l-a aşteptat să vină până ce ea a făcut 80 de ani şi a murit cu dorul de el. Ultima veste pe care o auzise si despre care povestea zilnic, era că Ion a fost văzut în marea încleştare armată de la Cotul Donului. Dar cine s-a mai întros acasă de la Cotul Donului. Mai nimeni. Nici Ion. Mi-am amintit apoi de Luther care a fost răpit din drum fără să se poată opune şi dus de bravii călăreţi la castelul Wartburg. Nici călăreţii boemi nu erau mai puţin bravi de a-l scăpa pe Hus, dar istoria e istorie, Domnul ştie de ce aşa. Mi-am amintit apoi de Wycliffe care spunea: “Cu cine credeţi voi că vă luptaţi? Cu un bătrân pe marginea mormântului? Nu! Cu Adevărul – Adevărul care este mai puternic decât voi şi vă va învinge”. Revenind la realitatea mea, m-am pornit spre propovăduitorul meu ce s-ar vrea de Întreită Solie Îngerească, dar care ne-a “delectat” cu glume şi povestioare. După el, agenţia adventistă de măritat şi însurat funcţionează chiar şi la bătrâni de 85 de ani, dublul vârstei la care Hus era cu picioarele putrezite pentru credinţa sa în Isus şi Sfânta Evanghelie. E bine să râdem căci e sănătos, aşa ne spun psihologii. Mi-am amintit de propriile mele artere. Apoi prezbiterul de serviciu ne anunţă că la ieşirea din adunare ne aştepată o gustărică. Buzna. Ce vremuri! Ce întâmplări! Ce oameni! Încerc să nu mă gândesc la ce propovăduiri vor fi acum de “ziua love” şi la ce fel de “love”. Mă uit la calendarul timpului, VREMURI de profeţii, vremuri târzii. Mă uit la marile ÎNTÂMPLĂRI. Deşarte întâmplări, poleite cu aplauze şi urări. Mă uit la OAMENI, adică la mine, şi mi-e ruşine. Benone Burtescu (dburtescu@aol.com) Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 1054, Ultimul acces: 2026-10-11 19:22:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
